A trecut aproape o saptamana de cand asteptam un raspuns de la o clinica.
O sa ziceti , ei si ce? Pai da , dar nervii mei parca stau pe ace. Este o sansa la vindecare sau macar sa incercam sa facem ceva.
Oare sa fie blestem sau ce?
Tocmai mi-a spus despre baietelul care l-au acceptat saptamana trecuta. Clar era un caz asemanator de rabdomiosarcom , tot dupa autotransplant , dar din pacate era deja in coma :( ... si au primit acceptul de a merge acolo.
Si noi.....? Si noi asteptam.
Si ma uit la Emma cat de vie e si cata energie are si ... cat de mult mi-as dori sa se faca bine.
Probabil ca asa o sa fac. Daca nu primesc raspuns pana saptamana care vine , ma infiintez la ei la poarta. Doar nu o sa ma dea afara. Pe mine poate ca da , dar pe copil sigur nu.
Oare cum e mai bine sa fac?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Draga mea Aida,
Tu ai multa credinta si incredere. Vorbele noastre sunt de prisos, totusi suntem alaturi de tine in lupta asta crancena. Poate pana la urma este bine sa le fortezi putin mana. Iti urez succes!
Pupam matza mica si puternica - ioanaradu si matei
Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu